Capat de linie

Trip Start Jan 11, 2010
1
20
Trip End Ongoing


Loading Map
Map your own trip!
Map Options
Show trip route
Hide lines
shadow

Flag of Romania  , Transylvania,
Monday, May 10, 2010

Iata ca mi-a luat aproape o luna de zile sa postez si ultimul episod din acest blog. Multzam fanilor mei din diaspora pentru pressingul fara mila! Adevarul e c-acum imi pare si mie rau c-am lalait-o dar in fine, mai bine mai tarziu decat niciodata. E posibil s-o scald un pic cu textul, dar sunt destul de increzator c-o sa compensez cu pozele, iar asta nu e doar un efect al propriului guilt sau conexiunii de net mult imbunatatzita ci pur si simplu al destinatiei in sine.

Pentru prima data dupa multi ani, in Patagonia am descatushat complet turistul japonez din mine. Am facut poze ca disperatu' pentru ca locurile sunt absolut de vis. Amazonia ramane locul cel mai marcant al acestui trip, iar Columbia tara mea favorita (din America Latina cel putzin, desi Argentina intra serios in competitie), insa Patagonia a fost pur si simplu cea mai entuziasmanta destinatie.  Pe de-o parte te lasa mut vizual: combinatia de desert innorat cu unul din cele mai salbatice peisaje alpine pe care le-am vazut in viata mea, totul infasurat in lumina rece si lunga de 50 si ceva de grade sud latitudine, e ceva fenomenal.  Pe de alta parte, dezolarea locului se pupa foarte bine cu statutul de capatul lumii si-ti da o senzatie geniala.  Nu m-am simtit niciodata mai departe de casa decat aici, si desi tehnic ar fi locuri, mi-e greu sa cred ca bat vreunul feelingul. E frig, e vant, e imens, e salbatic, e la mama naibii, thrilling, ca n-am cuvant mai bun.  Factorul "uau" e si el prezent, altfel ca-n Amazonia, dar la fel de intens: atat Perito Moreno cat si Mt. Fitzroy sunt dementziale, genul de peisaj care te face sa te simti mic mic mic. In fine, ultimul aspect si poate cel mai important pentru care zic ca Patagonia a fost cel mai entuziasmant loc e partea sentimentala. Va povesteam la inceputul acestui blog ca am visat la trip-ul asta de cand eram copil. Din gramada de inchipuiri colectate de prin povestile lui tata si biblioteca din sufrageria de la Sirnea, cele mai vii, inceputul inceputului, sunt ce-mi imaginam io din Patagonia din Copiii Capitanului Grant, peste care s-au asezat ulterior si cele din Toate Panzele Sus. Asa ca Patagonia am trait-o direct din burta. Guanaci, nandu, stramtoarea Magellan, Tara de Foc, Ushuaia, toate astea au fost insotite de fluturi in stomac.

Deja cand am ajuns la Ushuaia pluteam pe-un norishor. Am avut si bafta de doua zile de toamna blanda cu furtunosul (in imaginatia mea) canal Beagle plat ca apa din cada. Si dincolo de faptul ca io radiam pe interior, targushorul asta e fascinant: frumos de pici, cu munti de jur imprejur si casutze colorate de Scandinavie, cu mancarica zdravana si foc in soba la restaurante ca-n vacanta de iarna la schi dar si cu vapoare ancorate-n port, un orasel de 60.000 de suflete cu atmosfera super pasnica dar in acelasi timp cu un feel istoric foarte cosmopolit dat de nebunii din patru zari care-au sfarsit p-aici (inclusiv hiper activul Julius Popper, fiu de negustor bucurestean si personaj de baza in istoria Ushuaiei). 

Mda, simt ca nu prea-i fac dreptate Patagoniei cu acest rezumat dar buba e ca-s tentat s-o ard liric la nesfarsit, atat de bine mi-a cazut. Asa c-o sa ma concentrez pe selectia pozelor. Acme si cu mine va multumim pentru atentie si incurajari, va uram calatorie placuta pe oriunde v-ati indrepta si grija mare la nenea Eyjafjallajökull ca pe noi ne-a troznit pe drumul de intoarcere de ne-au mers fulgii! V-am pupat!
Slideshow Report as Spam

Post your own travel photos for friends and family More Pictures

Use this image in your site

Copy and paste this html: