Munte, palmieri si flori

Trip Start Jan 11, 2010
1
15
20
Trip End Ongoing


Loading Map
Map your own trip!
Map Options
Show trip route
Hide lines
shadow

Flag of Colombia  ,
Tuesday, March 16, 2010

Multe s-au intamplat saptamana care a trecut. Am tot amanat sa postez si s-au adunat atatea de povestit incat nici nu stiu cum sa procedez. S-ar putea sa iasa un post foarte lung, cu o galerie foto pe masura. Desi sunt tentat sa-mpart povestile pe mai multe post-uri mi-e ca dup-aia vin impresiile noi din destinatii noi si-astea se vor pierde asa ca ma setez sa va povestesc tot ce-am vazut, mi s-a-ntamplat si mi-a trecut prin cap in ultimele 5-6 zile. Care va plictisiti sau adormiti, fac io cinste cu-n semn de carte virtual Okian sa stiti de unde sa reluati!

Highlightul saptamanii a fost de departe natura. Si zic treaba asta pentru ca totdeauna m-am considerat un calator mai degraba antropologic. Stiu, pretentioasa exprimarea, ce-ncerc sa zic e ca pe unde ma duc sunt focusat preponderent pe oameni, ce fac, cum fac, ce gandesc, si mai putin pe arhitectura, civilizatii apuse, sau minunatii naturale. Mi-e inca neclar daca sunt de fapt stangaci in comunicare sau am asteptari nerealiste, pentru ca in general totdeauna am senzatia ca n-am aflat destul, n-am inteles destul, si cred ca de multe ori oamenii cu care stau de vorba se simt aproape ca la interogatoriu cu mine! In fine, scuzati divagatia, cert e ca saptamana asta natura m-a lasat mut!

De cand am inceput sa planuiesc trip-ul asta mi-am promis ca in America de Sud o sa respir si io aer rarefiat de macar vreo cinci mii de metri. Planul era s-o fac vitejeste, cum se cuvine, urcat, aclimatizat, campat, deh, ca pe munte! Eram setat pe Cotopaxi in Ecuador, in capul meu unul dintre cinci miarii cei mai usurei. In ciuda pedigree-ului sirnean, n-am cine stie ce ambitii de muntzoman, mai fac si io cate o Piatra Craiului vara, si cu asta cam basta. Deh, nici pantofar nu sunt! De fapt nici pantofar nu eram, pentru ca, inainte s-ajung io la Cotopaxi, am dat de-o minunatie de scurtatura in Columbia. Acum 7 ani Parque Nacional Los Nevados (care are 2 vulcani ce sar de 5000 m) inca avea gherila zdravana prin el asa ca nu luasem in considerare optiunea pentru tura asta. Dar, surpriza, multe s-au schimbat in bine de-acum 7 ani, si, pentru 60 de coco, vine microbuzul si te ia din hostel din Manizales (2000 m) si-n vreo 3 ore te cocoatza scurt pana la 4800 m de unde faci si tu un efort pana unde-ncepe sa dea bine-n poze! Adevarul este ca microbuz nemicrobuz aerul din piept tot ti-l ia, iar aia 200 m nu-s chiar plimbarica pana pe Cetate. Vulcanul se cheama Nevado del Ruiz, pentru seniorii care probabil isi aduc aminte acelasi care a erupt in 1985 si-a ras de pe fata pamantului oraselul Armero, omorand douazeci de mii de oamenii. Varful este pe la 5300m dar iti trebuie permis si echipament pentru varf. In mod normal in tururile astea urci pana la 5125 numai ca in ziua in care ne-am dus noi era viscol si ne-am dus numai pana la 5000. Ce nu se vede-n poza de pe Facebook e ca eram in blugi (desi aveam totusi bocanci, singura farama de respect) asa c-am contabilizat numa juma de bifa si va trebui totusi intr-o zi sa urc si io un cinci miar de-adevaratelea.

Lasand bifele si cotele la o parte peisajul este fenomenal. Pe la 2700-3000 m arata asa cam ca la Sirnea, verde intens si vaci baltzate, minus padurea de brad. Pe la 3700-4000 esti in paramo, un soi de savana alpina mlastinoasa cu niste copacei numiti frailejones care aduc a cactusi dar care de fapt sunt imbibati cu apa. Pe la 4500 peisajul devine selenar, nu mai e un fir de iarba, dar inca nu vezi nici zapada, super spectaculoasa senzatia. In final de pe la 4800 ai zapada si mai incolo ghetarul, se pare tot mai mic de la an la an. Varful a fost permanent in nor, insa unde eram noi alterna soare cu ninsoare din 5 in 5 minute. Genial. Plus o chestie pe care io n-am mai vazut-o si nici nu cred ca se vede-n poza, curcubeu circular cu soarele in mijloc, absolut fantastic.

Dupa Manizales pe itinerar urma Medellin insa alegerile parlamentare din Columbia mi-au dat planurile peste cap. Ley seca inseamna ca atunci cand sunt alegeri, de vineri la ora 18.00 pana duminica dupa inchiderea urnelor nicaieri in tara nu se vinde alcool. Asa ca toate barurile sunt inchise, lumea se aprovizioneaza de vineri si sta linistita-n casa. Medellin n-avea prin urmare nici un sens asa ca inc-o tura de natura, respectiv Valle de Cocora. Mie-mi vine-n general greu sa fac abuz de epitete si n-o s-o fac dar asta chiar e un peisaj unic. Pe pantele occidentale ale Cordillera Central, intre 2000 si 3000 m, creste copacul national al Columbiei, palmierul de ceara. Un trunchi de palmier care creste pana spre 60 de metri inaltime cu un ciuf de frunze-n varf. E o aratare super simpatica de unul singur dar concentrati cu sutele ca-n Valle de Cocora e un spectacol incredibil. Sper ca va puteti face o idee din poze pentru ca efectiv nu stiu cum sa va povestestc. Nu sunt doar palmierii in sine ci si jocul de lumini din jur, dealurile sunt verde crud iar patura constanta de nor subtire de deasupra filtreaza soarele si creeaza niste efecte fenomenale. Densitatea mare de palmieri e pe la 2500 m iar deasupra incepe cloud florrest-ul. Am urcat vreo doua ore juma pana la o rezerva naturala unde aveau construite niste fantanitze pentru pasari colibri. Foarte misto. Basca un animalutz, combinatie de raton cu anteater, care halea orez fiert. Criminal! Super zi, inchisa cu returul pana in Salento, 11 km intr-un Willy direct din M.A.S.H., de care eram agatati nici mai mult nici mai putin de 15 oameni. Filmuletzul pe Facebook ca nu stiu cum sa-l pun pe Travelpod!

Tot din categoria gura cascata la peisaj este drumul din Manizales pana-n Pereira adica axul central al Zona Cafetera. Va mai povesteam io exaltat despre dealurile cu plantatii de cafea de prin Costa Rica. Buba e ca soferii de bus columbieni au fantezii de Montoya si mi-e foarte greu sa fac poze ca lumea de pe drum. Sper sa va puteti face o idee totusi. Ideea e ca sunt niste dealuri super abrupte imbracate in tufe de cafea si arbusti de platane, cu cate o casuta traditionala paisa, viu colorata, inconjurata de tufele alea de flori rosii si violet care mie-mi rascolesc bruma de coarda estetica, agatate pe buza haului! DE VIS!!!

Bun, gata, am terminat cu poezia! Stiam ca juma din farmecul Americii de Sud e-n spectacolul natural, dar saptamana asta mi-a dat un pic peste cap planurile. M-am sucit din nou, scot Ecuadorul din schema si zbor duminica la Leticia in Amazonia. Trebuie sa-mi fac o idee si despre bucata asta de America de Sud! Admit ca-s un pic cam delicat sa-ndur trei zile si trei nopti de caldura si umezeala pe vaporul-rata de la Leticia la Iquitos asa ca o sa iau barcutza rapida si aer-conditionata care face 12 ore!

Schimbarea de plan e influentata de inca vreo doua lucruri. Pe de-o parte au inceput sa mi se lege lucrurile cu aplicatiile la grad school. Nu va zic ce si cum decat intre patru ochi virtuali ca-s superstitios dar devine tot mai probabil ca la toamna sa plec la scoala. Asa ca brusc parc-am devenit om mai serios, plus ca vreau s-apuc sa mai petrec ceva timp p-acasa inainte sa plec, asa ca ma voi intoarce ceva mai devreme decat planuisem. Pe de alta parte dupa Amazonia vreau s-ajung repejor in Argentina. Ideea e ca dupa aproape doua luni de America Latina adevarata am cam obosit sa fiu cu ochii-n patru la fiecare doi pasi. Asta-i reversul medaliei pentru frumusetea extraordinara si costurile scazute ale acestei lumi. Puteti ingrosa 6-le de pe fruntea mea daca vreti, dar realitatea este ca-n zona asta e sanatos sa fi prudent. Cantitatea si varietatea de rahaturi care ti se pot intampla este impresionanta, iar atunci cand esti de unul singur cu atat mai mult. Si desi conceptul de "facem amintiri" are romantza lui si-mi place, am deja niste amintiri d-astea de depanat la nepoti din Bogota de-acum 7 si-mi ajunge. Inca din Yucatan ramasesem perplex la faptul ca lumea se plimba lejer pe strada cu macheta (aia de taiat trestie, nu masinutza) la cingatoare si-n general seara traversam strada cand vedeam cate-un autentic d-asta. Confirmarea mi-a venit acum vreo doua zile cand m-am intalnit in Salento cu-n tip pe care niste baieti d-astia cu machete convingatoare l-au lasat numa-n slip si sandale in pasnicul satuc Taganga pe care l-am vizitat si io nu demult. Nu-mi inchipui ca Argentina e Elvetia, dar din cate stiu e totusi o diferenta intre de-alde Columbia sau Ecuador si Argentina.

Buuun, cred ca asta deja a devenit post-ul cel mai lung al acestui voiaj de pana acum, asa ca v-am pupat, va doresc tuturor sa scapati odata de iarna si ne-auzim in cateva zile din Medellin!   
Slideshow Report as Spam

Comments

sorin on

frumos ! bravo pt shcoli.

tudorbenga
tudorbenga on

:-)! multzam!

Add Comment

Use this image in your site

Copy and paste this html: